pisica posedata

o tacere ciudata s-a asezat in jurul acestui spot. why is that?

corul si nebunii

sau cum e sa lucrezi la mine in fabrica:

the best tomatoes get their due recognition

mai nou si tempo are blog. la plural.

post in a post

nu stiu altii cum fac dar eu luni dimineata ma trezesc cu gandul ca trebuie sa verific post secrets. oricat de mult mi-a displacut dimineata asta de luni, drumul lenes pana la birou, calatorii nespalati si vantul care suiera sinistru pe langa geamul biroului meu pot sa spun hi. i'm here too.

moralul e un strut cu capul in pamant

trec indiferenta pe langa magazinele ademenitoare. ma uit in vitrina. ma intreb ce-ar putea zice manechinul pe care il analizez fugar. cam scunda, n-ar strica sa dai un ceva jos de pe solduri. draga, moda nu exista pentru ca tu s-o urmezi la distanta respectabila de un an!! si fa ceva cu parul tau! apoi si-ar privi indiferent unghiile si ar impietri intr-o noua poza. probabil gandindu-ma la asta m-am trezit de una singura in fata unei vitrine privind trista manechinul cu trupul si hainele ideale. just not my day i guess!

din mall am ajuns fuga, fuga pe langa restrictiile de circulatie in hanul cu tei. in pizzeria hanul cu tei ca asa arata acum. am intrat exact pe versurile mistretului. mi-a disparut durerea de cap si dispozitia emo kitz instant. a fugit prin porumb! :D oamenii astia sunt extraordinari. probabil nu sunt singura care se simte incarcata cu energie cat pentru o viata dupa un concert reusit. 15 RON ca sa devin vampir energetic - nu e chiar pactul cu diavolul, nu?

dimineata la 4 ne plimbam prin orasul pustiu cu speranta ca vom recunoaste ceva. era cazul sa ne dam seama pe unde suntem. macar asa ca orientare in spatiu.

adunate de ceva vreme.

need a better job?

haz de necaz.

all is well and furry

to be able to sell the cheese i first have to get you attention.

texas

acum si pe telefonul de serviciu:

un alt fel de provocare

stiu ca am intrat intr-un joc in care am sanse minime sa ies altfel decat zdrobita. n-am stiu de la inceput, dar am stiut suficient de devreme incat sa ma mai pot totusi retrage. am ales sa nu. e si asta un fel de provocare. nimeni nu-mi poate face mai mult rau decat imi pot face singura. intr-un mod foarte bolnav pornesc jocul cu avantajul acestei constatari.

get your goo out

i think it's safe to call them executions:



Agency: Publicis

vin sarbatorile in care se face abuz de oua. site-ul e la fel de amuzant.
de aici.

get the city out of your hair

Copy: Get the city out of your hair.

Agency: Lowe, Mumbai
Creative Directors: Madhu Noorani, Shriram Iyer
Art Director: Virendra P. Tivrekar
Copywriter: Shriram Iyer
Illustrator: Sameer Kulavoor

the cure for windy days in the city.

foreign languages

Senior Copywriter: Bogdan Muresanu

Copywriter: Mihaela Neatu

Art Director: Mircea Mocanu

Strategic Planner: Luana Bocai

Account Executive: Ana Dinulescu

Senior Account Executive: Daciana Negoita

Account Director: Mara Stoenescu

incep sa inteleg ce inseamna too many cooks in the kitchen. the prints do their job. totusi afacereza?

nocturn si matinal

cineva cunoscut a suparat pe cineva drag mie. imi vine sa-i dau un sut in cur personajului cu pricina. bleah people!

take me away

ma intrebam, o mascota pentru reclama publicitara e bine platita?

ma gandesc la portugalia, la doua saptamani departe, la soare, la pereti varuiti portocaliu spalacit, la case verzi, la albastru ars de soare. par in sfarsit toate suportabile. trebuie doar sa-mi intiparesc pe retina imaginile prinse cu coada ochiului dintr-un ghid turistic. intre timp citesc femei si ma plimb noaptea prin parcuri. stiu, stiu nu le-ati descoperit inca! nevermind, you be clubbing!

the buddy theme

Copywriter: Laura Leonte
Art Director: Dinu Gojan
Creative Director: Emilian Arsenoaiei
Strategic planner: Raluca Borascu
A/V Production Director: Laura Georgescu
Account manager: Claudia Revent

oh, goodie a fine sense of humor. such a rare thing! congrats.
dupa varianta nu chiar reusita de anul trecut, olimpiadele graiesc. imi place pentru ca e haioasa si reuseste sa fie asa fara a calca in picioare oricare din taberele implicate (participanti, juriu - de public nu s-a luat nimeni pana acum! hmmmmm....).

oarecum in legatura cu imaginile de mai sus, parerea unui om care se pricepe.

roller coaster ride

unele expresii de genul nu da cioara din mana pe cea de pe gard, prietenul la nevoie se cunoaste, omului sarac nici boii nu-i trag revin asemeni spam-ului. ai senzatia ca simpla lor pronuntare nu-ti ofera minic nou, dar totusi in anumite situatii se cer spunse. cand orice alta consolare, vorba de bine sau zgaltaiala bine intentionata esueaza, ele se aseaza ca un pansament. sunt preluate si devin un fel de mantra: o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine.
ziua de ieri a inceput perfect cu instalarea si folosirea noului coffee maker. ziua buna se cunoaste de dimineata? nu chiar. my day flatlined intr-o conversatie dureroasa, cu cafeaua bine mersi alaturi. a urcat iar cand am iesit la masa cu creata si i-am admirat inelul (sorta, kinda you know which one) si a coborat iar pentru restul zilei caci am lucrat pentru un proiect care nu ma incanta in nici un fel. apoi dispozitia a urcat pentru doua ore ca sa fie zdrobita in cateva secunde (i hate being bullied into a corner and it gets to be painfull when i just don't see it coming). am plecat plangand (noroc cu stradutele intunecate) spre soni. am baut o bere, am ras, things got better, the day could still end well, in a fuck you all kinda way. de acolo am pornit spre fabrica. nu aveam decat un bilet. am dat sa scot portofelul. am realizat ca nu am suficient de multi bani la mine asa ca am pornit spre un bancomat. minor setback. la bancomat am realizat ca mi-am pierdut cardul. not that minor. sunat la informatii, obtinut numar, blocat card, bombanit la telefon, inghetat de frig, incalzit in mac cu cartofi wedges. multumesc.

in dimineata asta sunt zen pentru ca n-am fost singura. in momentul in care eu cautam cardul de negasit prin geanta cineva suna la informatii pentru numarul serviciului carduri. cineva mi-a zis ca se petrece oricui si ca ar fi trebuit sa am grija unde pun cardul. m-am urcat intr-un taxi gandindu-ma ca it takes bad days to realise how good you have it. nu-i asa ca ati mai auzit asta?inca un spam mic, ce mai conteaza ...

future trends

listening to what the future might bring with a fresh cup of coffee in my hands. did i tell you we have a now coffeemaker at the office?

pentru uz strict personal

pentru uz strict personal am sa modific povestea cu juna tanara care sade abatuta intr-un colt si smulge petalele una cate una incantand: ma iubeste, nu ma iubeste cu he's gay, he's not gay. ok, si-am sa numar macar asa din ochi cam cate petale sunt ca sa stiu sigur cu ce incep, pentru a favoriza un anumit rezultat. doar ca inca nu stiu ce-mi doresc. sa fie, sa nu fie.

prinde-ma

suna ridicol daca spun ca imi bate inima ceva mai repede cand suna telefonul? ca orice om normal am un telefon de serviciu - pe care acum ma suna tot poporul de la client pana la gasca - si telefonul meu.

mai am inca numarul vechi which i have had since forever. nu stiu cum se face ca, de cele mai multe ori, numarul persoanei care ma apeleaza e ascuns. raspund cu teama si entuziasm in acelasi timp. ori suna mama ori aud vocea timida a unei pustoaice care imi povesteste ceva despre cv-ul meu si agentia la care ea lucreaza. just like kinder eggs. la asta se adauga faptul ca, for some reason, daca mi se cere un numar de telefon il voi spune pe cel vechi. cred ca il am incrustat pe creier. ar fi totusi bine sa nu zic asta de doua ori ca am crezut acelasi lucru despre pin-ul de card si-am ramas doua saptamani fara card.

am pazit telefonul meu de cateva ori in asteptarea unui apel. i-am analizat tastele si forma, l-am tinat in mana transpirata de emotie, l-am trantit asa mai cu furie. cum sa nu-mi fie aproape de suflet? telefonul de serviciu e in schimb mereu langa mine. langa el snt serioasa si neutra, nu-mi permit sa ma alint. daca intind mana il prind pe el sau mouse-ul (uneori mouse-ul in loc de telefon si telefonul in loc de mouse). telefonul de serviciu nu-mi aduce surprize. cateodata imi vine sa raspund direct cu: ce n-am facut?, how bad is it? dar sunt un om civilizat si pe alocuri optimist. ma mai gandesc ca uneori ma suna colegii de birou, ca au gasit topul ala super de la promod, de care vreau eu negru sau verde? poate intr-o zi telefonul de serviciu o sa se incarce cu altceva decat curent si-o sa ma surprinda!

la fel cum starbucks imi aduce aminte de prima dimineata de una singura in chicago, cantecul asta imi da instant o stare de fire - it's like i'm there having a beer improperly seated on one of the high chairs downstairs. astea sunt cateva din madeleinele mele. nu le scot prea des de pe raft ca sa nu se uzeze precum talpile pantofilor.

clienta care ma invita sa intreb daca nu stiu ce inseamna un cuvant sau altul imi da senzatia ca sunt la pregatire si profa' trebuie sa fie nice ca doar platesc un ban in plus. prezentarea ei e ca un buchet minunat de flori din care, atunci cand il desfaci sa-l pui in vaza, ramai cu trei flori si un brat de feriga. va descurcati voi cu feriga, nu?

sa imbogatim vocabularul

in doua zile aproape am terminat o carte de 200 de pagini in autobuz in drum spre birou. daca mi-ar placea in mod extraordinar sa citesc in autobuz, in timp ce un grup select de calatori in varsta discuta in contradictoriu cu un alt grup select de calatori mai tineri si utilizatori de telefon mobil (care se foloseste doar in cazuri de urgenta!) chair m-as felicita. dar cum nu e cazul las alte personaje haioase sa graiasca in locul meu.

sa vedem

in ordine complet intamplatoare: creative mentorship, gradinita pentru cannes, olimpiadele comunicarii, scoala adc si mai nou ogilvy red camp. scoli de creatie, alternative au ba, platite au ba, in general rezervate studentilor. au rasarit precum blogurile dupa ploaie.

la doua am participat si sincer nu mai vreau. imi doresc in schimb sa mai invat una alta altfel decat citind pe net sau cumparand carti. ceva mai mult decat un training de cateva zile sau un seminar pompos pus in coada unui eveniment. the question is how?

my name is

nu mai stiu cum ma mai cheama ca nu mai am nume. am un id de mess, un id de blog, un nickname la birou. s-ar putea sa nu mai raspund la numele meu.

i support

initiativa membrilor trupei kumm. un concert luni dimineata, la ora 8.

google afectiv

din restul e tacere m-a lovit o replica. in incercarea de a reconstitui luptele, la filmari sunt adusi generalii care in 1877 condusesera asaltul trupelor. atat achipa de filmare cat si soldatii adusi special pentru filmari asista la ciorovaiala ridicola a patru personaje adunata in jurul unei harti. desi vorbeau de acelasi eveniment fiecare isi aducea aminte altfel desfasurarea lui.

am citit teoria, stiu ca obiectivitatea e, in raport cu simturile noastre, putin probabila. nu e nevoie sa treaca ani pentru a se construi mai multe povesti despre acelasi eveniment. peste 5 minute de la eveniment persoanele implicate vor povesti lucruri diferite. fiecare va accentua pana la caricatura greselile, va taia in carnea vie a celuilalt si va spune cu usurinta fraze banale de genul: "si eu am gresit, am facut si am dres, dar niciodata ireversibil, asa de grav". banal stiu.

ce ma preocupa pe mine? uit. uit de ce m-am certat, de ce am facut un lucru sau altul. raman doar cu repulsia organica daca e vorba de oameni pe care i-am dezamagit dezamagindu-ma sau cu urmarile deciziei. si nu mai stiu: cum am ajuns aici, de ce nu mai imi e drag de tine? imi vine sa zambesc si sa zic ca asta trebuie sa fie consecinta memoriei utilizate doar pentru scoala si redarea perfecta a cursurilor. am folosit-o pentru cel mai stupid scop, scop care intre timp a devenit mijloc si care, in timp, a devenit o hartoaga necesara (sa-i zicem garantie) dar nu suficienta.

serios, cum am ajuns aici? am nevoie de un google afectiv. treaca de la mine, poate sa aiba toate versiunile partilor implicate. cand mai am nelamuriri de genul, deschid fereastra, tastez termenii de cautare si voila!. raspunsul, negru pe alb, imposibil de inselat. completarea perfecta a lumii din pianul mecanic, care by the way pare sa fie sursa de inspiratie pentru londra. "aveti 5 minute sa va imprieteniti cu colegul de masa".

17529664772956406236

viata mea asa cum e acum. imi place dar nu e de ajuns.

i change my mind, that's what it is for

you know how children always say that when they're going to grow up they are going to become guests? could there be a guest blogger blog?
music for thought. frankie and johnny say to hell with it. fear that is.

the pain, the horror, the cold

de aici .

my interests these days went from keyser soze to jeffree star and edie sedgwich.

am vazut there will be blood, juno, author!, author! si two bits. the good part of being sick. si azi cand am venit la birou am gasit fix pe birou (hmmmmm!) ciocolata alba si a nifty flower thingie de la domnu' client. isn't that sweet?

don't fight monday

easier said than done:

prosteala minora progresiva

aseara, cand musai trebuia sa fiu mai femeie si mai dulce si mai calda si mai cum trebuie sa fiu, am reusit sa mai scriu inca o regula din guaranteed tricks to make any man go away. sunt un talent fara sa-mi fi propus. si probabil sunt singurul personaj care se urca in autobuz cu gandul sa ajunga la victoriei si se trezeste in drumul taberei.

later edit: eeeeiii, hai sa nu luam lucrurile in tragic ca in africa niste copilasi mor de foame!

defragmenting

nu l-am observat in carne tremula, habar n-am avut ca el a jucat in mar adentro, a jucat terifiant de bine in no country for old men si acum il revad in goya's ghosts (bine, hai recunosc il joaca si pe denny in grey's anatomy!). got my attention for good! javier bardem it is.

daca tot suntem la recomandari cartea de azi din cotidianul e geniala. am apucat sa o citesc partial in drum spre casa si am terminat-o acasa in doua ore. dupa care m-am schimbat si mi-am dat jos geanta de pe umar. cartea m-a trimis direct la aranjat de haine in sifonier - activitatea mea preferata de ganduri negre si/sau adanci. am constatat, in sifonier si in capul meu, o mare dezordine - cand e vorba de relatii de sange si suflet. in sifonier am facut ordine, in cap doar un defragment.

a bit of fashion

Agency: DCS
Creative Directors: Roberto Callage, Régis Montagna
Art Director: João Pedro Vargas
Copywriter: Cláudia Tajes
Photographer: Celso Chittolina

didn't hurt anyone.

made my day

Copy: Store the impossible.

Advertising Agency: Promoseven
Creative Director/ Copywriter: Ali Ali
Art Director: George Azmy
Illustrator/3D: Furia

using stories to advertise a compression software. hats down.

car security system

Agency: Leo Burnett

Art Director: Carlos Murad

Copywriter: Otavio Schiavon

Illustrator: Diana Buitrago