iar am pierdut trenul

I DON'T FEEL LIKE DANCIN'

aveam un post gandit si trait de publicat. ca de obicei l-am lasat sa zaca ceva vreme in drafts ca sa fie cat mai clar si bien scris. si nu stiu unde a disparut. am dat refesh, am deschis si inchis blogger. nimic. a disparut fara urma. ma rog. pot sa prezint pe scurt concluzia lui: din greseli inveti (ce banal!!) si de sarbatori eu plec.

m-am ingretosat de adevaruri incomode, de harsaielele, iata, necesare oricarei relatii - in care sunt se pare reticienta a ma implica, pentru ca sunt un nauc salbatic si nu imi pasa - de demostratii de forta si inteligenta. sa fie la altii acasa. sunt linistita pentru ca nu vreau nimic de la nimeni si pentru ca in viata mea singurul lucru important pentru mine este libertatea de a decide ce e mai bine pentru mine. chiar daca trendy sau influentata de colegi de munca, imi asum dreptul de a lua cele mai proaste decizii, pentru simplul motiv ca sunt ale mele. in viata mea, fie ca decid ce fac in continuare (sa fac o meserie serioasa si nu prostii d-astea) sau cand dorm si cu cine ma culc, eu decid. asta nu e nici motto nici o declaratie de principiu, e doar o stare de fapt. nu vreau sa ma dau mai rotunda sau patrata decat sunt - lumea asta in care traiesc si visez, e lumea tuturor filtrata prin mine. e normal ca totul sa se raporteze la mine si nu la vecinu' de scaun din 205. pe cine iubesc ( sa sesizam diferenta, nu am spus de cine ma indragostesc - sunt destul de relaxata cat sa imi dau seama ca unele lucruri nu pot fi controlate) si la cine tin. poate astea sunt niste copilarii, dar sunt ale mele si tin la ele. pentru ca e ceea ce simt si ceea ce cred. oricum nu as simti nevoia sa le afirm daca nu m-as simti fortata sa ma comport altfel decat vreau si simt.

m-am saturat sa vorbesc cu respect si sa calc in varfurile picioarelor pe langa ea marea regina relatia, care trebuie cultivata, crescuta, intretinuta. m-am saturat sa ma prezint si sa aflu pareri despre cum ar trebui sa fiu, sa fie, sa schimb, sa ma schimb, ca sa nu (mai) existe conflicte. m-am saturat sa inteleg probleme si bagaje din trecut. aici sunt acum. maine poate voi fi ceva mai matura, mai putin scarbita sau mai abordabila. tot ce e posibil.

nu astept nici feti frumosi calare nici interventii salvatoare, dovada cea mai buna fiind faptul ca dau din manute pentru a-mi construi o viata exact asa cum imi doresc si ca nici picata nu as cere ajutor (vreau si pot sa ma descurc singura). simti cumva ca nu ai loc in acest tablou?

nu mi se aplica banala conduita ia si traieste pana te asezi la casa ta. daca ai facut si descoperit tot, ce iti mai ramane de facut si descoperit cu cel pe care il iubesti? hai, dragule sa incercam ce am facut eu prima data cu gicu (baiat bun de altfel!), sunt convinsa ca o sa fie mai frumos, mai bine, mai plenipotential decat prima data ... Prima data, da! fix ca in publicitate, pozitionarea de tip primul, unic e cea mai eficienta. nu e chiar operatie pe creier dar e suficient de real.

daca e ceva care ma blazeaza si ma aplatizeaza e situatia in care sunt iarasi pusa. mi se descriu stari si sentimente (pe care le-am trait la randul meu si eu) dar pe care acum nu le pot extrage din palaria mea de magician. nu sunt acolo? de unde sa le scot? si cum sa nu ma comport defensiv si oarecum dusmanos, te invidiez ca simti ceea ce eu nu simt, ca traiesti un film in doi mai plin decat mine - un eveniment obisnuit pe care fiecare il resimte altfel.

problema umbrelor care stau si ma pandesc in intuneric e tocmai faptul ca sunt doar niste umbre. in lumina zilei isi pierd forta si dispar.

gata. nu mai incerc sa gasesc post-ul. l-am pierdut iar. ciudat, parca lucrurile care ma privesc cu adevarat nu vor sa apara pe blog.