ma plimbam aseara prin bucuresti. cand ceva ma framanta si nu pot sa-i dau de capat incerc sa-mi linistesc mintea prin mers. peste nauceala care fierbe in tine si emotiile amestecate si nedigerate ale multor zile - pe care le-am inchis in cutiute marunte pana la momentul in care oricum vor iesi la iveala cu forta primara a instinctului de conservare. e deja prea mult imi spune astfel mintea mea. lasa-ma sa respir, da-mi voie sa nu mai simt sau ma voi razbuna. ne cunoastem de ceva vreme si stii prea bine de ce sunt in stare. pot sa nu mai dau nici un semn cu zilele si sa te las sa plutesti ca un zombie printre lume si blocuri, sa fii un vid care nu poate absorbi nici o urma de viata....nu te juca cu mine. da-mi putere absoluta timp de doaua ore....nu mai exista pentru atat de putin timp. nu cer prea mult!!
putin fortata de "incurajarile" ei am pornit deci la plimbare. procedeul e destul de simplu. ajungi intr-o zona a orasului necunoscuta (oricum noaptea totul pare nou si necunoscut) and you just wander off. ca un batran care sufera de alzheimer, dintr-un punct oarecare suspendat in spatiu trebuie sa ajungi undeva (propriu si figurat). mintea alearga de nebuna printre multimea de fete necunoscute, analizeaza in nestire se pierde in argumentari numai de ea intelese, dezbate pro si contra, construieste variante ipotetice imposibile sau nu - a fost si va ramane paranoica - pentru ca in final un trup obosit sa simta impulsul de a intreba: "Ma scuzati, imi puteti spune daca e o iesire de metrou prin zona ?". am incercat sa ma cultiv si sa nu mai intreb de iesirea de metrou, sa fiu normala si sa intreb de o gura de metrou dar tot timpul simt nevoia sa ma asigur ca odata intrata voi putea iesi. iata oamenii imi confirma, exista iesiri chiar si din metrou.
publicat de umblu teleleu @ 11:43 a.m.
6 comentarii
6 comentarii:
primar sau secundar, instinctul sau frica si mai degraba nauceala n-au nimic de-a face cu bateria de la telefon......pe de alta parte imi e dor de tine drace, chiar daca tie iti place sa te plimbi singura prin oras..oricum daca e nevoie am sa incerc sa ma transform si in Bucuresti. totusi, maniera asta de a te inchide fara un "vorbim poimaine" e dureroasa si distructiva...cel putin pe tine nu te tine lipita de mail 2 zile. Totusi metrourile au guri, ca orice capcaun, si iubirile au iesiri ca orice vagauna.
pentru ca tu esti tot timpul tu si eu sunt tot timpul eu, iar cand suntem impreuna, doar foarte rar, suntem noi....eu tac si tu te intrebi de ce ?
eu inca mai fac curat, tu?
"ne intrebati ce vrem aici/dar noi nu stim prea bine/noi vrem de toate si nimic/jos tot si sus oricine/noi suntem pentru anti, pro, si conta noi suntem/faceti putina liniste sa auzim ce vrem"
cel putin cand suntem noi, acel 'de ce?' iti este adresat. pai...ce mai fac?! nu prea bine,cel putin am terminat si holul de curatat, de doua zile stau in casa si dupa ce am terminat sa ma urc pe pereti (pentru ca am spalat tapetul :) )te-am asteptat....
eu stiu sigur ce ma supara(m-am plimbat destul. tu esti dispus sa ma asculti si sa nu ma tratezi ca pe unul dintre pacientii tai?
stii senzatia aia? ti se pare ca suna telefonul, alergi spre el, la un moment dat sunetul dispare, apoi te uiti si nu vezi nici un "missed call", sau il ai langa tine si parca suna din alta camera si apoi te uiti la el si...nimic. sau usa de la lift...ti s-a intamplat sa tresari de fiecare data cand se aude usa liftului, si de fiecare data sa alergi la usa apartamentului ca sa deschizi mai repede, ca nu cumva cel pe care-l astepti, sa ezite, si de fiecare data cand auzi usa aia nenorocita sa-ti tresara inima-n piet, si apoi sa vezi ca de fapt nu l-a tine a venit cel care-a deschis usa,sa dai fuga pe balcon si sa te uiti, poate chiar a fost si nu ai auzit tu si te uiti in lungul aleii si...nimic si te uiti, imi vin in gand niste versuri...
"Te prind fiori privind la flori,/
Vai, cand mai treci pe vechi poteci/
Si vezi trecand parechi la brat/
Te-opresti din drum si cum oftezi/
Si chemi in gand un bland profil/
Si gemi plangand nebun ca un copil./
Vreau sa te cant, un cantec sfant
Cum n-a sunat mai minunat/
Nici pe pamant si nici in cer
Si-atata-ti cer, in schimb, ca pret/
Doar sa zambesti cand, trist, pe drum/
Il intalnesti pe cantaret/
Tu numai cum sti sa zambesti/"
ok,fara pacienti in povestea asta....
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire