cand am inceput blogul cu postul traditional banal in care raspundeam la intrebarea de ce musai blog nu am luat in considerare un aspect destul de simplu de inteles. am spus ca incep sa scriu pentru mine si doar pentru mine, probabil de aia multa vreme blog-ul a si fost inchis. apoi am lucrat la o fima unde am avut sansa sa aflu cate ceva despre SEO - sa si inteleg ce vor de la viata mea. pacat ca nu stiu programare ca as afla ce e cu attribute without value. ma gandisem ca am sa scriu despre ce mi se intampla - nu vroiam sa-mi dau cu parerea despre ceva pentru ca nu prea aveam pareri - ca si acum ce se intampla la o distanta mai mare decat cea social acceptata imi este relativ indiferent (bine ma irita diverse evenimente, dar imi trece rapid). imi scriam postul de zi cu zi cu religiozitate - ca dovada a existentei si uneori a treceri inutile a unei alte zile. notam cu spor mai ales zilele urate, experientele neplacute si omiteam destul de des sa spun ca viata mea e exact asa cum mi-o doresc, doar ca nu totul se desfasoara dupa patternul impus de comediile romantice americane. e haios cat de mult s-a schimbat blogul in cateva lumi - eu zic ca s-a schimbat in bine adata cu mine. ramane exact ceea ce am intentionat sa fie: o oglinda a ceea ce fac - pentru ca sunt ceea ce fac. doar ca am sa fiu la fel de serioasa in consemnarea evenimentelor placute, ca in povestirea amanuntita a esecurilor, tulburarilor interioare si dezamagirilor mele.
ramane totusi o intrebare destul de interesanta: blogurile personale nu sunt oare un fel de second life? una pe care in anonimatul unui pseudonim o construim exact asa cum am vrea sa fie, omitand in fata marelui juriu cititor (sau hranindu-l in alte cazuri cu) povestile pe care nu ar vrea sa le citeasca?
aseara asa cum am promis am iesit in chocolat in gasca. ne-am topit de ras pe langa niste mousse de ciocolata. am fost de doua ori amenintata de ciocnirea iminenta cu papornite de incheietura. pentru asta clar am sa mi-o iau. We're so wonderfully wonderfully wonderfully, wonderfully pretty
ramane totusi o intrebare destul de interesanta: blogurile personale nu sunt oare un fel de second life? una pe care in anonimatul unui pseudonim o construim exact asa cum am vrea sa fie, omitand in fata marelui juriu cititor (sau hranindu-l in alte cazuri cu) povestile pe care nu ar vrea sa le citeasca?
aseara asa cum am promis am iesit in chocolat in gasca. ne-am topit de ras pe langa niste mousse de ciocolata. am fost de doua ori amenintata de ciocnirea iminenta cu papornite de incheietura. pentru asta clar am sa mi-o iau. We're so wonderfully wonderfully wonderfully, wonderfully pretty
un articol de control generatia scarpinarii intre coarne . agree?
Etichete: teleleu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire