in retea

mereu am crezut ca e vina mea. e vina mea cand ma entuziasmez, cand am incredere si e vina mea cand doar un singur cuvant ma desprinde definitiv de un om la care tin. mi-am zis ca imi place sa sufar si ca, in fapt, stau la panda, poate poate am sa aud cuvintele cu care sa imi pot justifica plecarea. am crezut povestea soricelului fricos chiar daca bravam ca sunt viteaza. am crezut ca ceea ce mi se intampla de la cei din jur e doar vina mea, altfel de ce s-ar petrece atat de des si mult. e vina mea. mi-am scris in minte ce ar trebui sa fac, cum ar trebui sa devin ca sa nu mai pierd atatia oameni. in final erati oamenii mei si nu va vroiam straini.

acum, ma bucur si am incredere. faptul ca simt tradarea si minciuna, mai rau nepasarea si indiferenta nu e boala mea. e un dar. un dar pe care abia acum incep sa-l apreciez.

acum, imi pot duce toate gandurile bune la capat pentru ca, oriunde ma intorc, vad ochi care ma privesc cu drag si maini gata sa ma prinda.