google afectiv

din restul e tacere m-a lovit o replica. in incercarea de a reconstitui luptele, la filmari sunt adusi generalii care in 1877 condusesera asaltul trupelor. atat achipa de filmare cat si soldatii adusi special pentru filmari asista la ciorovaiala ridicola a patru personaje adunata in jurul unei harti. desi vorbeau de acelasi eveniment fiecare isi aducea aminte altfel desfasurarea lui.

am citit teoria, stiu ca obiectivitatea e, in raport cu simturile noastre, putin probabila. nu e nevoie sa treaca ani pentru a se construi mai multe povesti despre acelasi eveniment. peste 5 minute de la eveniment persoanele implicate vor povesti lucruri diferite. fiecare va accentua pana la caricatura greselile, va taia in carnea vie a celuilalt si va spune cu usurinta fraze banale de genul: "si eu am gresit, am facut si am dres, dar niciodata ireversibil, asa de grav". banal stiu.

ce ma preocupa pe mine? uit. uit de ce m-am certat, de ce am facut un lucru sau altul. raman doar cu repulsia organica daca e vorba de oameni pe care i-am dezamagit dezamagindu-ma sau cu urmarile deciziei. si nu mai stiu: cum am ajuns aici, de ce nu mai imi e drag de tine? imi vine sa zambesc si sa zic ca asta trebuie sa fie consecinta memoriei utilizate doar pentru scoala si redarea perfecta a cursurilor. am folosit-o pentru cel mai stupid scop, scop care intre timp a devenit mijloc si care, in timp, a devenit o hartoaga necesara (sa-i zicem garantie) dar nu suficienta.

serios, cum am ajuns aici? am nevoie de un google afectiv. treaca de la mine, poate sa aiba toate versiunile partilor implicate. cand mai am nelamuriri de genul, deschid fereastra, tastez termenii de cautare si voila!. raspunsul, negru pe alb, imposibil de inselat. completarea perfecta a lumii din pianul mecanic, care by the way pare sa fie sursa de inspiratie pentru londra. "aveti 5 minute sa va imprieteniti cu colegul de masa".