the midlands

has this been a busy end of a week? indedeeeee it has. am iesit aseara la monoloagele vaginului in club a si apoi am fost cu gasca in rotterdam (amstedam da' mi-a placut cum l-a botezat artu'). ma asteptam sa vad in club a multe femei frustrate - d-alea cu privire de educatoare tanara care bate copii de-i usuca si poarta esarfa innodata pe gat ca tipele din reclamele de la always) but no dice. multa lume tanara, barbati care nu pareau stresati de discutiile despre bondarel. chiar interesant! din nefericire am ajuns cam tarziu ca m-am oprit la un magazin de zdrangabele in pasaj la universitate.

si azi am alergat ca o zuza ba in europa, ba in carrefour. asa ca a trecut timpul liber din saptamana asta fara sa fiu libera si nestresata. pe de alta parte mi-am luat sosetute colorate, zdrangabele si o sticla de vin rosu. i made the step - aveam ceva mustrari de constiinta (dupa ce ma apuc sa beau la domiciliu, o sa-mi iau si o pisica?).

m-am uitat la mrs. henderson presents cu un pahar in brate. i loved judi dench. ma gandesc ca as vrea sa fiu ca ea la aproape 80 de ani. o femeie care isi baga nasul peste tot, e plina de viata si pasiune.

n-am chef sa scriu ca am o dispozitie tulbure -adica dispozitia e tulbure dar nu suficient cat sa vreau sa scriu. nu prea am avut chef de vorbit cu mine. m-am gandit la ce a zis coercitiv despre bloguri si cat de sincere sunt. initial credeam ca ar fi interesant sa scriu despre mine, ce gandesc, ce fac - atunci cand am chef. dar acum cand ma trezesc ca mi se spune, stiam ca am citit pe blog parca am dubii. dar again, coercitiv - pe langa bancuri bune - mai spune si chestii destepte: who said there is something wrong with little white lies.

si acum ca am un inger sa ma vegheze nu mi se mai poate petrece nimic rau, nu? ridicam de pe jos si capcana de vise. am sa dorm linistita iar.

fecioarele sunt persoane organizate. cum mie imi zboara mintea din 30 in 30 de secunde la altceva am nevoie de putina ordine. imi dau seama ca imbatranesc - dupa cum spunea mr. hearst - dupa ticuri si tabieturi. am o suvita lasata sa creasca mai lunga decat restul parului pentru ca imi palce sa ma joc cu ea iar la capitolul tabieturi nici nu vreau sa incep. nu-mi place sa se schimbe nimic din ceea ce fac de obicei. ma trezesc evitand disperata situatiile in care ceva din programul meu pretios s-ar putea schimba. oare mai am nevoie de ochi daca nu ii folosesc sa vad si altceva decat lucrurile cu care m-am obisnuit?

azi am batut bucurestiul cu fotograful si tatal lui (adoptiv). mi-am adus aminte de acest detaliu cam dupa 20 de minute petrecute langa cei doi - langa la mine inseamna mai putin decat distanta sociala. ma amuza incapatanarea cu care fotograful ii spunea tatalui sau "taticule" - cumva tatal lui parea agasat si flatat in acelasi timp de acest comportament. la 29 de ani parca e dubios - si totusi e un gest de respect (asa zice fotograful) si de pretuire. apoi m-am gandit ca si eu ii spun tatalui meu "tati" dar ca asta e ceva obisnuit cand suntem acasa, intre noi - nu printre straini si de ceva vreme doar pentru ca stiu ca il amuza si ii da senzatia ca inca mai am 10 ani - nici eu nici el nu putem intoarce timpul, nici macar ignorand trecerea lui. sa nu fiu un strain? ma rog eu ma atasez mai greu de oameni! si nu-mi place sa stau in preajma familiilor fericite - de aproape 5 ani stau singura, chiar nu mai stiu cum e sa fii tot timpul langa cineva, familie sau nu. cred ca de asta mi-e asa de peste mana sa merg la matusa mea - sunt o casa incredibil de stransa, cel putin asa imi pare mie - si de asta am si refuzat invitatia fotografului la cina. as fi plecat cu un gol in stomac si d-astea am destul de des, chiar nu e nevoie sa le mai si caut.

see how many different shit? cum sa fac ordine in ele? noroc ca a venit scrisul la mine. cadou!

ma beau un pahar de vin si ascult fleetwood mac. azi e 25. a trecut dragobetele si vin martisoarele. year after year. n-am mai vazut o floare frumoasa de ani de zile. poate la vara am sa culeg cateva margarete.

zet nu mai exista. that is so sad - trist e ca am inceput sa ma uit in urma cu parere de rau; inca un lucru in care am pus viata fara rost. don't you just fell sorry for people who were fake and evil with no reason. chiar imi pare rau, am pierdut un model de viata - cred ca celui la si-ar musca mustata si ar rade incantat de sine daca ar citi asta. e pacat ca exista astfel de oameni - facuti pentru a fi mentori - care isi refuza singurul atu. un model prins cu pantalonii in vine, nu? poate ca au dreptate profii duri din filme: talentul nu e suficient, natura e darnica, noi suntem .... ? raspunsul cred ca ar trebui sa fie pasionati dar destul de des e doar interesati.

"e linistea ploii ce sugruma cuvantul si nelinistea frazei prea lungi

e copilul din tine ce-ar vrea sa retraiasca macar unele momente din basm"

repede, repede sa ne intoarcem toti la carapacele noastre de carton. repede, repede sa nu lasam un colt descoperit. hai sa fim eficienti! nici macar sa nu se mai intrezareasca faptul ca putem fi otherwise:

did you ever have thse moments? mi-am adus aminte ca saptamana asta am avut un heartstop. i had gone too far in my lifelessness. o fractiune de secunda in care nimic nu exista. si cele 30 de secunde in care imi recuceresc amintirile. selectiv. si asa o iau de la capat cu forte noi: