azi e ziua bunicii mele si ziua tatalui meu. m-am trezit cam trista de dimineata pentru ca mi-am adus aminte de bunica. dintre figurile copilariei bunica e singura prezenta constant. mi-o aduc aminte si o asociez cu toate evenimentele importante ale copilariei si adolescentei - era fie cu mine acolo fie avea o vorba de bine de spus. ea a fost cu mine in toate acele perioade cand zeul delegatie ii tinea departe de mine pe ai mei. cred ca semanam acum foarte mult si influenta ei e, unul din motivele pentru care acum ma comport ca un om batran. nu ma deranjeaza i feel older than i am anywayz.

inainte sa moara a fost foarte bolnava. stiu ca inainte sa moara vroia sa moara. banuiesc ca toti batranii sunt asa nu? cred ca e una dintre trairile cele mai pustiitoare sa te transformi dintr-un om activ, preocupat de soarta ta si a copillor intr-o fiinta inutila. sa iti dai seama ca esti inutil si ca nu poti sa mai faci nimic sa schimbi acesta cruda stare de fapt. mi-o aduc aminte si acum pe bunica de atunci - statea cu noi in sufragerie si se uita inciudata la televizor. noutate in casa noastra ne acapara atentia si serile - totul se petrecea in fata talevizorului intr-o completa ignorare a restului vietii. si ea nu intelegea de ce. v-am zis ca eu nu ma uit la televizor, nu?

la inmormantare mama mai mult m-a obligat sa ma uit in cosciug, sa o vad si sa o tin minte. n-am inteles atunci de ce si nici azi cand am mai multa minte nu inteleg de ce a trebuit sa ii vad acea fata inghetata. oricum o tin minte. dupa ce pierduse un copil si un sot era senina. vorbea cu ei si le promitea ca nu mai sta mult si vine si ea. asa ca a plecat.

gata cu vorbele triste azi cand e sarbatoare. ca doar toti avem bunici si parinti pe care ii iubim, nu? ma duc sa-l sun pe tata sa-i spun la multi ani si sa-mi ureze la multi ani. si pe mine ma cheama elena, ca pe bunica.