cam asa

am simtit intotdeauna momentul in care in viata celuilalt, mi se facea loc. fara sa mi se spuna, fara comentarii. eram acolo si stiam ca acolo era locul meu. m-am imprietenit cu viata de noapte desi stiam ca dimineata am cursuri, m-am jucat cu catelul desi era balos de lesinam cand il vedeam, am scris mesaje dragalase pe frigider, mi-am acceptat numele de alint. asta pentru ca toate au venit ca un semn, o usa deschisa, un gest care te invita la actiune.

am acum senzatia ca ma bat pentru fiecare milimetru, ca sunt intr-un razboi de cucerire e inutil si obositor chiar si atunci cand obtin ce vreau. chiar imi trebuie mie tot ce are sau nu de dat? si asta clar stiu ca nu e bine.

poate ar fi mai intelept sa propun o solutie de mijloc: hai sa nu ne incurcam reciproc.

jazz and more

in sibiu. doua zile si o jumatate de vineri furata, am functionat pe muzica, zambete si cafea.

emotional roller coaster

up and down. down and up. now just going down. crashing i think it is called.

bodies wrapped around the soul

privirea mi se izbeste, ca in fiecare dimineata, de lumina si obiecte familiare. e liniste. e liniste in camera, e liniste in bloc, e liniste pe strada. geamul deschis nu-mi aduce nici un zgomot pe pervaz. nu stiu cum ar putea incepe mai bine o zi.

as vrea sa ma astepte si pe mine cineva

in librarie cartea imi cade iar in mana. ma si vad incaruntita, imbracata ciudat, lasand in urma un puternic miros de parfum combinat cu miros de pisica. nu, nu, nu cartea asta nu e de mine. am mai decis asta acum cateva luni. dar titlul, titlul si fata de pe coperta - ma multumesc sa o privesc cu drag. trec mai departe, zadie smith - la reducere - are de spus cam 400 de pagini despre frumusete. parca totusi n-as vrea sa citesc o carte care incepe cu transcrierea unui e-mail. cella serchi si panza de paianjen. ma invart nauca prin librarie -vonnegut, murakami, kundera - azi nu-mi spun nimic. ma intreb unde s-au ascuns toate cartile alea despre care am zis de fiecare data ca data viitoare. a venit data viitoare. ele unde sunt?

plec cu doar doua carti in punguta si cu ochii in pamant. nici macar ca cititor nu sunt in stare sa fiu cool.

anna gavalda povesteste ca si cum ar fi iesit la o cafea cu fetele. niste fete mult mai norocoase, cu o viata calma si monotona. viseaza pentru o jumatate de ora la acele momente care ar putea sa le schimbe si lor viata apoi pleaca, cu inima impacata, sa faca piata.

temuta afirmamatie apartine insa unui barbat. poftim surpriza! mereu in umbra unui frate perfect si mereu lasat laoparte evident cu explicatii beton armat.

imi las ultima poveste de citit pentru drumul inapoi spre bucuresti. cobor din autobuz sub soarele fierbinte. ma uit in jur, nici urma de masina. dau un telefon, fratele meu se comporta ca si cum ar fi o surpriza ca vin. gandul mi se strecoara repede pe buze: as vrea sa ma astepte si pe mine cineva. imi scot ochelarii de soare si pornesc agale pe bulevard. stories.

protocol

un cuvant atat de scurt pentru o armata de hartoage, mail-uri si zambete inghetate.

sportul zilei

ne vedem pe strada din intamplare. ma priveste si isi plimba mainile prin parul meu.
la masa, asezat comod pe un scaun larg, ma cantareste. ma joc cu paiele din cocktail si zambesc rezervat. pentru ce ma cantaresti?

the source of my addiction

aceeasi mancare, aceleasi discutii, aceleasi proiecte, aceleasi comentarii, aceleasi piedici. la fel. comod.
de ani de zile aceleasi gusturi. aceeasi muzica. acelasi fel de haine. aceeasi oameni care ma suna doar cand au nevoie de bani.

every day a little new

ma urnesc cu scrasnete. relatiile pe care le-am construit se intorc impotriva mea si desi abandonate, isi cer dreptul la viata jignindu-ma (ca si cum asa, brusc, mi-ar deveni mai dragi). nu vreau, n-am nevoie, n-am cerut, nu-mi trebuie.

mantra

mocirloase

pare sa se fi petrecut cu multi ani lumina in urma. unul din sefii mei se pare ca are niste probleme. am plecat de acolo cu o antipatie pe viata si o simpatie imposibil de controlat fata de acelasi om.
nu m-am intrebat ce mai face. vestile au ajuns la mine in calitate de parte interesata.
recunosc, l-am mai pomenit, cu numele, ca pe morti. pe masura ce a trecut timpul mi l-am adus aminte doar pentru momentele bune si tot ce m-a invatat, prefacandu-ma ca nu-mi mai sar in ochi motivele grijii paterne. a fost destul de neplacut sa le descopar oricum, de ce sa le mai si tin minte?

adevarul e ca nu ma mai intereseaza subiectul nici macar ca demonstratie a sintagmei what goes around comes around. am adunat intre timp antipatii noi, pe care trebuie sa le alimentez cu aceeasi energie. i am no superwoman.
pe el il vad stivuind cadavrele batranelor, cu calm si atentie. e rolul lui cel mai bun si ceea ce stie sa faca cel mai bine: sa scurteze drumul de la el catre ceea ce isi doreste. cu gerunziul se va impaca in timp.

goodbye my dream, goodbye

ieri pe la vreo 5 si ceva am inregistrat un deces. decesul a fost rapid si nedureros. de decedat a decedat singurul exemplar din categoria "de dus in cuba". motivul? l-am zarit la brat alaturi de o tanara demoazela imbracata intr-o rochie de perdea, cu traditionalele sarmalute atarnate de capul ei banuiesc, suav. prezenta celei de-a treia persoane nu ar fi fost o piedica insurmontabila, insa felul in care el arata. mi-a ucis visele. antonio banderas n-are ce cauta cu mine in cuba. amntonio banderas pregatit de o croaziera cu atat mai putin. n-am mai vazut atata gel de par de pe vremea de glorie a trei sud est-ului. am incercat sa-mi sterg imaginea de pe retina dar nu pot. ma simt tradata. asa ceva eu nu mai iau cu mine in cuba. nu, nu, nu de trei ori nu.

tickled pink

i'm fine and dandy with the me inside/ one look in the mirror and i'm tickled pink/ i don't give a hoot about what you think

cat de minunat suna tickled pink? va spun eu, nu la fel de frumos ca: ai sansa de a castiga, tot ce trebuie sa faci este sa, vrem sa va multumim si alte parasute de gen proxim. mai trist decat toate e ca eu le scriu.

ma uit la tristetile astea si ii vad pe baietii de la kumm pe scena de la arcub, infasurati in lumini de ozn si priviti placid de tineretul patriei, deja din obisnuita slujbei, lipit de scaun. cantam cu placere, dar asa, mai rarut.

in rest, ploaia a golit oamenii de pe strada.

vineri in miercuri

daca nu ati auzit-o pe luiza zan cantand melodia asta:



pe o terasa la racoare, alaturi de oameni dragi, va spun ca va lipseste o bucata de suflet. si mie imi lipsea dar s-au indreptat lucrurile. am auzit ca mai sunt cateva concerte. e promotie, zic sa nu mai asteptati.

si-am sa mut vineri in miercuri si asa am sa le tin minte. ca doar nu degeaba l-am citit pe giddens si-am aflat consecintele modernitatii.

ma mai gandesc

whoa si cu ce nerv m-am trezit pe mine. stai, ca nu inteleg? de ce eu sunt cea suspectata ca va parasi? de ce fiecare cunoscut se simte dator sa avertizeze ca eu voi pleca, ca trebuie sa fiu tinuta cu drag, grija si atentie? ca daca tot suntem o echipa ambele variante sunt posibile si din cate imi amintesc balanta isi inclina cu gratie bratul in directia voastra. bine ca stiti voi si neti sandu viitorul. soarta e acum mai sigura si mai uscata.

in calculele vechi eram o cantitate neglijabila, usor de dirijat. brusc am devenit posibilul cui din roata. ma cunoasteti de undeva?

nu mai merge cum stetea

in w/e am fost acasa. printre spalat, sters, scuturat am apucat sa vad cateva secvente dintr-un documentar despre struti. un personaj era instruit,probabil de proprietarul fermei,cum sa adune ouale din cuiburile strutilor si de sub ei, cum sa deosebeasca ouale fertile de cele seci in incubator. printre alte treburi marunte personajul a trebuit sa schimbe apa strutilor care se pare ca vomita in apa de baut o substanta extrem de scarboasa. parea un fel de smoala. m-am apropiat de ecran ca si cum asta m-ar fi ajutat sa vad mai bine. voi cam cate chestii aveti de regurgitat in instalatia perfect igienica de la fantana? servite cu forta, bagate pe gat de un personaj care isi inchipuie ca o functie egal coaie?

zilele astea mi s-a cerut in repetate randuri sa comunic. m-am transformat in comunicat de presa sa ma comunic la termen, cu rugamintea politicoasa sa nu fiu deschisa decat la data de? de fiecare data cand am auzit aceleasi cuvinte din guri diferite mi-a aparut in fata ochilor imaginea deja cunoscuta de la nokia. sexul oral, cea mai buna forma de comunicare. doar ca mesajul odata ajuns la receptor trebuie sa isi faca drum inapoi la emitatorul devenit in noua schema receptor. doar asa zice teoria, nu?

the gravy train

daca pentru un parinte, probabil cel mai greu e sa supravietuiasca copilului, pentru un copil cel mai greu trebuie sa fie sa inteleaga ca parintii lui imbatranesc. ca imaginile de acum nu se mai suprapun perfect peste pozele curate de familie. ca privirea lor nelinistita in fata unei decizii marunte se oglindeste acum in ochii parintilor. ca ei nu mai pot, nu ca nu mai vor. ca ei nu mai stiu, nu ca te lasa sa vezi cum e sa te descurci singur.
schimbarea asta ma priveste de ceva vreme in ceafa. inca o confirmare involuntara a faptului ca sunt un adult in toata puterea cuvantului, a faptului ca hainele colorate nu pot tine timpul in loc. imi vine sa dau cu mine de pamant si sa cresc cat altii in 7 ani. nu prea am cum asa ca intorc o decizie pe toate fetele pana sa hotarasc. eu in locul lor pentru ca ei au incredere in mine si stiu ca voi face ce e mai bine. corect, nu-i asa?

fara numar, fara numar

acum, cantati impreuna cu mine: ne iubim clientii, ne iubim clientii!

rain, rain

daca trebuie si amintirile iti tin de cald. mai ales cele pastrate intre 4 ochi si doua trupuri.

why i like books more then people

when books end it doesn't hurt.