the littlest things

al doilea drum spre bucuresti, trecem printr-un oras oarecare. cocotata pe locul din fata, cu picioarele ghemuite sub mine si bine prinsa in centura de siguranta ma uit la drumul din fata mea. sunt putin ametita de oboseala. din spate cineva ma sfatuieste sa iau viata in piept si dupa se porneste o cascada de zambete. motivul imi e putin neclar, zambesc si eu oarecum amuzata. soferul se pregateste pentru un gest larg si exclama zambind "si viata yeeeesssss!" brusc masina se smuceste si ma trimite cu capul in geam. soferul pare incordat si gesticuleaza grav lovindu-si fruntea. imi mangai capul proaspat pocnit de geamul portierei si disting clar sunetul degetului lovit de osul tamplei: "n-ai cap bai, n-ai cap!" asta imi spun si eu cateodata cand te privesc.

o masina verde iesise cu mult de pe banda ei in timp ce noi ne opream la stop. am un sentiment ciudat cum ca am mai trait momentul asta. masina aia verde imi pare cunoscuta.

il intreb daca s-a speriat. da din cap semn ca nu dar nu ma priveste si stiu ca minte. zambesc si privesc inainte in tacerea care s-a lasat in masina.

***

petrecere. ne tot intersectam, zambim, dansam. masca mea venetiana rosie se asorteaza perfect cu cerceii buburuze. iata-l tot in fata mea. se apropie si imi zambeste. pelerina neagra ne acopera pentru cateva secunde. imi vine sa zambesc si ma apropii de el. incep un gest care si atunci si acum imi pare a fi fost un inceput de sarut. sau poate nu, nu stiu ce s-ar fi putut petrece. am mainile prinse in jurul gatului lui si incepe sa se faca lumina. treptat mainile care tineau faldurile pelerinei peste amandoi se indeparteaza. ii dau drumul si merg mai departe inca zambind. cine stie?

***

suntem in fata hotelului. numai ce mi-am prins degetele in usa. vad stele verzi de durere. din acest motiv am si ramas putin in urma. dar el n-a observat si ma trage de mana. de aceeasi mana. am viziuni de picioare care lovesc zone intime in schimb zambesc. ma trage aproape de el si ma intreaba daca acum poate sa ma sarute. ma ridic pe varfuri si ma simt ca o pasare prea mica intr-o colivie cat never never land. capul imi pocneste dar sincer nu mai stiu de ce. distanta dintre buzele noastre se reduce vertiginos si chiar inainte de a inchide ochii, capul lui se misca doar cativa centimetrii inapoi. ma trezesc brusc cu un vid intre noi. cum pornisem sa fac o treaba ma ridic mai bine pe varfuri si il sarut. dupa, el jubileaza anuntandu-ma gratios ca eu l-am sarutat. imi strang degetele de la o mana cu drag in cealalta si apoi incerc sa le strang in pumn. ay que dolor. imi strecor mana intr-a lui si mergem mai departe. deci, unde ma duci acum?

***

ne intoarcem cu taxiul de la masa. e trei noaptea. da, unii oameni ies la masa si la trei noaptea. sunt sincer stoarsa si satula. e cald si bine in taxi. masina alearga pe strazi pustiite de noapte si ploaie. zaresc pe geam scheletele stalpilor de electricitate, geamuri ermetic inchise, trotuarele goale. ma indeamna la confesiuni. ea imi vorbeste. isi gemuieste un picior sub corp si isi intoarce fata spre mine sprijinind-o partial de bancheta. simt ca asa ar trebui sa stau si eu. am ramas doar noi in taxi si soferul care nu spune nimic. fara sa vreau mai devreme la masa am vorbit despre o persoana de care ea se despartise de curand. imi povesteste acum cu zeci de precautii si scuze ca a iesit cu greu dintr-o relatie mai complicata. se opreste brusc si incepe sa cante despre pinguinul din labrador. continui versurile: facea si el cei mai usor/canta la cor/canta la cor. zambeste surprinsa de aceasta noua potrivire. ce ciudat cum ne place noua aceeasi muzica. se porneste si ea, isi strange manuta intr-un pumn dulce pe care il vad proiectat pe geam si apoi pe balcoanele si peretii sumbrii ai blocurilor pe care le depasim. ce mi-a facut, ce mi-a facut/ talharul din connecticut. oamenii ti se lipesc de suflet si noaptea tarziu.

***

suntem in fata la coloane la romana. el ma tine de mana. nu avem o umbrela asa ca incercam sa ne adapostim atat cat putem mergand pe acolo.

excuse me, could you please take picture! imi apare brusc in fata o femeie care imi intinde un aparat vechi de fotografiat. raman surprinsa atat de ea cat si de aparatul care nu e digital, nici profesional - e un biet aparat negru de plastic. undeva in dreapta o gasca de baieti cu parul streasina si pantaloni ravasiti face bancuri pe seama femeii. abia acum observ ca e insotita de un personaj, care seamana cu ceea ce cred eu ca ar trebui sa fie imaginea cocosatului de la notre dame. sunt amandoi imbracati grijuliu totusi nu pot sa scap de impresia ca mi se face o gluma proasta.

cau you take picture? vocea ei si un accent putin rusesc ma trezesc. imi aminteste de iliescu si zambetul lui larg oprit doar de prezenta indaratnica a urechilor. zambesc si dau drumul mainii care ma tinea. ea imi arata cum se foloseste aparatul. imi vine sa rad: just push here. imi arata iar butonul, push here. il prinde si pe celalalt personaj de brat. el lasa un cos rotund din mana si il aseaza in spatele unei coloane. vor o poza cu bradul albastru de la romana din rond, in fundal. nu pot sincer intelege de ce. privesc prin obiectiv, ii incadrez, ma rog sa iasa poza bine si apas butonul. apoi ii dau aparatul doamnei care imi multumeste politicos.

imi reiau locul in cuplu si mergem mai departe. sub picaturile ploii vorbesc cu el si il privesc. il vad asezandu-si parul umed. parca-ar fi dintr-un boy band si totusi nu e frumos. urc intr-un taxi si aud in timp ce inchid usa: mister, mister you want a girl? zambesc si ii spun soferului adresa. peste cateva minute un sms ma trezeste la realitate: i can still feel your kisses burning in the back of my skull. sa fie unu la zero pentru fete?

***

salut!

mai esti unde ziceai, pe lipscani acolo?

da sunt la masa, in gara lipscani.

incerc sa ii explic unde e, dupa care imi dau seama ca e inutil, nu ma pricep sa dau explicatii din astea de orientare in spatiu. il intreb unde e. in fata la gregory's. imi las haina in gara si ies sa-l adun de pe strada. zambeam si afara si inauntru. cand il vad mi se strange inima. avea pe el o camasa subtire si un sacou. merge grabit cu urechile bagate in guler si mainile in buzunare. mai ca semana cu un copil al nimanui. se apropie de mine. eu ii zambesc, el pare stingher. il intreb ce mai face el imi spune ca ar vrea sa vorbim. il intreb daca s-a petrecut ceva. am ajuns in fata garii din nou si ma indrept spre intrare. incep sa cobor treptele. el ramane in urma si imi repeta ca are sa-mi spuna ceva. ii zic sa-mi spuna, dar sa nu fie vesti proaste ca abia am mancat. stau cu o treapta mai jos decat el. am senzatia sacaitoare ca sunt mica, mica. imi spune ca s-a simtit super aseara dar nu crede ca... bun, stiu ce cuvinte urmeaza asa ca il intrerup cu un zambet. incearca sa imi explice ca are issues. cine nu are issues pe lumea asta? fecioara maria, poate? il intrerup impaciuitoare, n-are rost sa prelungim discutia asta mai mult decat ar dura, sa zicem, un scurt control la ginecolog sau niste maini straine de doctor care imi palpeaza pofticioase sanii. simt asa un val de revolta cum ma cuprinde si declar ca un copil suparat ca tu ai inceput, tu m-ai sarutat! imi intorc spatele cateva secunde cat sa evaluez ce-mi ramane de facut, imi incrucisez bratele si ma intorc spre el zambind din nou. incerca sa zica ceva, dar deja m-am intors si cred ca i-am inchis usa in nas. daca n-as fi putin iritata de situatie probabil ca l-as putea urmari cu ochii mintii. merge agale cu mainile in buzunare, cu urechile acoperite de gulerul sacoului prin frigul de afara. as fi vrut sa nu ma pot opri. poate ca pe tine te-as fi iubit prima, dar m-ai orbit ...

ma intorc la masa si privesc delicioasele crochete de pui pe care abia mi le adusese chelnerul inainte de mirobolanta conversatie. na, imi vine sa rad. sunt intrebata daca nu ne mai insoteste nimeni la masa. raspund rece dar calm ca nu. va recomand crochetele din gara lipscani. sunt la fel de bune si inainte si dupa.

***

franturile astea de zile ma transforma. nu mai cred in gastile de prieteni diferite pentru ca de pierdut se pierd la fel de usor si la un moment dat esti prea obosit ca sa-ti mai aduci aminte cum ar trebui sa fii. nu ma mai incanta telefonul care suna vineri si sambata seara cu aceeasi intrebare: ce facem in seara asta. faptul ca suntem apropiati nu iti da dreptul sa ma transformi intr-un stalp pentru singuratatile tale. do i complain about being lonely?

ma incanta in schimb mesajele primite dupa-amiaza tarziu cand e o melodie care ne place pe guerrilla.

nu mai cred in cutiute si organizarea sentimentelor. nu pot gasi ceva mai important decat ele. asa ca daca sunt vesela, fascinata, trista sau deprimata o sa aflii. daca am chef sa plang o sa plang si pe strada si acasa, daca simt ca nu mai am aer o sa ies ca o nebuna de oriunde, daca nu vreau sa te astept am sa plec chiar si fara explicatii. ba nu, cu o explicatie, because i want to.