Go away!

Please kindly go away!

back to the habit

back to the daily routine. e foarte greu sa te schimbi. imi e foarte greu sa fiu altfel decat sunt. nu pot sa nu analizez. e alegerea mea daca vreau sa ma culc cu un tip sau nu si refuz sa sar la interval cand si cum are el chef. sunt un obiect sexual cand si daca am eu chef. asta sper ca e destul de clar!
cat despre claudiu si incercarea lui de a reveni. sincer nu stiu unde, ca la mine in brate nu are ce sa caute, mi se pare inutila. atata timp cat evita sa vorbeasca despre ce s-a intamplat (ce cred eu si ce crede el) tot ce am eu sa ii spun e egal cu ceea ce i-as spune unei vechi cunostinte in autobuz. have not fond inner peace today, probabil nici maine nu voi avea mai mult succes, dar cu siguranta hainele mele vor fi mult mai curate.

scrisoare deschisa catre colegii de munca

da, m-am gandit. mi se pare ciudat ca au intrat pe mess si m-au intrebat de vorba doar ca sa afle ce s-a intamplat. da a fost decent din partea lui Shu sa ma intrebe de vorba, chiar daca probabil discutase anterior intoarcerea la firma, intr-o pozitie similara cu a mea (funny I know!).
da as fi putut sa dau un semn de viata si eu. dar spre deosebire de ostasii ramasi, eu am plecat umilita cu coada intre picioare. daca intreb de vorba e ca si cum as cere inapoi, ceea ce nu e deloc ceea ce vreau. si altceva nu as stii ce sa intreb sau sa vorbesc. pentru ca adevarul este ca, in ciuda multelor ore petrecute impreuna, nu stiu mai nimic despre ei. pentru ca nu am vrut, sunt eu antisociala sau pur si simplu pentru ca nu am avut cu cine sa vorbesc. subiectiva fiind cred ca era cazul din urma. asa ca ... ne mai vedem la o bere. sper sa nu fie nevoie sa ne facem ca nu ne cunoastem.

de pe 15

am atat de mult timp, timp sa judec, timp sa ma mai gandesc. in schimb refuz sa ma gandesc, refuz sa-mi las mai mult de 10 minute libere. imi e teama de ceea ce as putea descoperi, de greselile pe care cu siguranta le-am facut si nu vreau sa le recunosc.
nu am mai scris de atata timp nimic, nu pentru ca nu s-ar fi petrecut nimic nou ci doar pentru ca nu am stiut sa la pun pe hartie. ce ar trebui sa procesez mai intai: ca nu mai am loc de munca, ca nu am prietenii pe care mi-i doresc, ca nu o sa gasesc ceea ce caut. Ramane o convingere destul de clara: stiu ce vreau sa fac. In ciuda interviurilor, a tampeniilor pe care le-am auzit si le-am spus, in ciuda unor sfaturi nu tocmai incurajatoare, daca e o greseala, e greseala mea si sunt dispusa sa gresesc pana la capat.

the zet conundrum

ma intreb cum ma pot insela asa de usor. sau cum pot sa fiu atat de naiva. am o ciudata senzatie de respingere. oamenii astia chiar nu ma plac. probabil ca m-am prins foarte tarziu de un lucru care ma privea direct in fata!
pentru ca mie imi plac am sa incerc sa fac pace. mi se pare stupid sa vin la un birou in care oamenii nu vorbesc intre ei nici macar despre munca, in care raspunsurile la intrebari sunt aruncate de sus. poate sunt eu prea proasta, pentru ca multe din lucrurile care le par lor evidente, mie imi sunt straine. e si vina mea aici de vreme ce nu ii pot intelege.

la analizat de oameni

e ciudat felul in care oamenii fac fata situatiilor dificile. personalitatea fiecarui om iese la suprafata, in moduri nebanuite, prin felul in care accepta sau justifica situatiile de cacao in care se gaseste. Roxana a fost intotdeauna o sursa de inspiratie. Nu am vazut pana acum om mai obiectiv (si mai dezechilibrat in acelasi timp). Se analizeaza cu un calm si un cinism pe care nu l-am intalnit vreodata. Isi recunoaste atat greselile cat si rationamentele imperfecte. Una e sa faci tampenie, sa recunosti ca ai facut o tampenie si alta e sa te judeci ca pe un strain. E nevoie de multa putere si intelepciune pe care eu inca nu le am. Putin masochist. Laudabil oricum.

prinsa in imbratisarea unei omizi

noaptea post-urile par mult mai usor de scris. ma si gandeam pe la doua la tristetea unei omizi si bucuria de a fi fluture. nu aveam somn, ok?
am acea impresie ca sunt prinsa in stadiul de biata omida, ca nu pot rupe firele in care m-am legat pentru a ma proteja. nu-mi plac multe din lucrurile care ma inconjoara si mai ales nu-mi place ca nu pot sa am insomnii cu lumina aprinsa, ca nu pot sa stau cu picioarele pe perete la miezul noptii si sa ascult muzica, nu-mi place ca nu e liniste, ca am impresia ca toate masinile care trec pe la geam isi vor face loc pe langa patul meu. asta la capitolul locuinta.
am inceput sa trimit cv-ul in stanga si in dreapta pentu ca aici vad ca nu se petrece nimic si din punctul meu de vedere situatia e inacceptabila. cred ca e timpul pentru o schimbare...

bine ati venit!

a trecut ceva vreme de la ultimul post! si s-au mai schimbat niste lucruri. iata-ma-s mutata din universal in grozavesti (minunat!) si licentiata.

mutatul asta constant tinde sa devina prilej de meditatie. spre exemplu, am ajuns la concluzia ca uneori viata asta jucausa te pune in situaţia nu foarte placuta de a te multumi cu lucrul pe care in nici un caz nu ti-l doreai. mai clar, in nici un caz nu vroiam sa gust viata de complex studentesc si iata-ma locatar de soi al camerei 024 complex B. la toate se adauga si geniala intrebare reformulata: Eu unde stau peste 2 luni?
mi-am facut de cap in astea doua zile aproximativ libere si toate sunt ok. nu am motive sa ma plang, sper sa nu am in continuare. si vreau la mare. macar cateva zile...