awesome

aproape 4 ore la un curs despre filme (how cool is that?), salariul intrat pe cardul nou de la ING (teleleu heart ING), paste cu legume de la chocolat, melodia de mai jos si un episod nou din heroes. cu putina vointa/ inlocuim orice piulita.

ai cinci masline! mesteca incet!

mariusica la deal, mariusica la vale! pai vorbesc eu cu el si ne bage prin spate. la teatru. ok, o sa fie ca in facultate cand cristina facea ochii de caprioara ranita + caine lovit pe strada, la dragutele doamne plasatoare, ca sa intram la cine mai stie ce piesa, sa ne asezam pe trepte si sa visam.

ajunse in fata intrarii din spate (sic!) la tnb, constat ca mariusica nu era ruda unui prieten care e casatorit cu o tipa care il cunoste pe unul din angajatii teatrului. mariusica era in fapt marius rizea. buna mariusica! zic si eu AA style. se converseaza cu mihaela in timp ce ne conduce prin culise, in sala. casc ochii caci, gandesc eu, n-o sa am sansa de doua ori sa pasesc pe acolo.

piesa se numeste sambata, duminica, luni. nu ma pot da cu parerea in aer, mergeti de vedeti si ziceti cum va place.

ce vroiam eu musai sa zic e ca dupa piesa ne-am intors la o tigara in culise, intr-un colt. in 5 minute maxim toata distributia a defilat prin fata mea. cu machiajul intact, probabil isi schimbasera doar hainele de scena, plecau unul cate unul. fara nici un stai sa vin si eu, fara grupulete susotind. unul cate unul, bine camuflati sub sepci si palarii. in the end it is just a job, which you leave behind the minute you walk out the door. daca nu, imi e din ce in ce mai clar, tu ai o problema.

si mihaela care face pe niznaiul!

sticle goale, marea si un mesaj pierdut

am vazut la scurta mea viata atatea feta care pozeaza trist, disperat sau suferind ca in fata adevaratei suferinte am ajuns deja sa spun (doar in conversatiile cu mine) "Si eu ce vrei sa fac!". as vrea sa fii mandru de mine, in sfarsit incepem sa semanam!
cred ca imi lipseste o din ADN o gena, cea a rabdarii - atunci cand vreau ceva nu mai am nici un fel de intelegere pentru orice fel de amanare, taraganare sau piedica. ma rog, nu mai aveam. acum ca viata mea chiar se schimba in bine, ca m-am invatat sa nu mai astept prea mult de la cei din jur i feel al fluffy and shit.
pentru azi am:





la categoria: mi se intampla mie si nu pot sa cred: fratilor, am carte de munca (eu!) si la ocupatie pe puncte puncte scrie copywriter. NU IMI VINE SA CRED CA SUNT PLATITA SA FAC CEEA CE IMI PLACE! evident sunt constienta ca o carte de munca copy nu face ( i know, i know) but still, social and legal recognition of my work status is a good start.

where do i start? where do i begin?

zilele mele incep sa fie din ce in ce mai stranii. toata saptamana am fost absorbita de cartile pe care le-am citit, joi si vineri am umblat teleleu, in week am fost acasa - am impresia ca abia acum am iesit dintr-un vartej care m-a purtat toata saptamana si abia acum mi-a dat drumul. daca joi am fost la concert, vineri dupa o seara petrecuta inutil la munca am zis ca cel mai bun leac il voi gasi la mac. l-am gasit si apoi mi-am adus aminte ca trebuie sa fiu undeva - exact la ora la care mancam. asa ca am aterizat la ziua unui prieten al unui prieten care avea o mica problema. prietena lui il anuntase chair atunci - inainte sa apar eu orascum iritata si ghiftuita cu cadoul. hmm, nu prea aveam cum sa ma car ca un magar, asa ca mi-am luat locul in the break-up possee si ne-am deplasat agale spre stuff de unde nu am plecat pana la 3. am povestit - fiecare depsre ale lui - singura chestiuta era ca la masa eu eram singura reprezentanta a genului tradator - o fata de gasca. initial nu am inteles de ce e asa de cu capsa pusa, am inteles cand m-a invitat o saptamana in malaezia. trebuie sa recunosc ca, m-am amuzat cu o nesimtire demna de cauze mai bune, cand am auzit intreaga poveste.
azi in schimb, pe drum spre originile bucurestene, am cunoscut cred singurul traficant argesean - asa a zis el si nu am motive sa nu il cred. ciudatul fenomen avea laptop si punga de rafie de regie, asculta dimmu borghir (carora le-a zis prietenos: dimmu - suntem vecini, bem seara o bere, le mai dau un pahar de zahar ca de, sunt mereu plecati in turneu si nu au timp de shopping de intretinere) si am impartit castile mele (nu prea fac d-astea eu cu problemili mele mentale) in timp ce ne uitam la family guy (m-a invitat sa ma uit la desene animate - cum poti sa refuzi asa ceva). si pentru ca mirosea frumos (in general locuitorii de camin, orice ar face, nu pot scapa de mirosul de cartofi prajiti din haine - stiu cel mai bine pentru ca desi eu nu gateam nu era zi de la dumnezeu sa nu fie cineva pe hol cu cartofu' sprintar - pe langa asta si un parfum original are un sfarsit rapid si fara suferinta), cand ne-am despartit i-am urat sa nu-l vad la stiri. parea un copil care chiar nu stie mai mult.

scoala mea

1. The children I teach are indifferent to the adult world. This defies the experience of thousands of years. A close study of what big people were up to was always the most exciting occupation of youth, but nobody wants children to grow up these days, least of all the children: and who can blame them? Toys are us.

2. The children I teach have almost no curiosity, and what little they do have is transitory. They cannot concentrate for very long, even on things they choose to do. Can you see a connection between the bells ringing again and again to change classes and this phenomenon of evanescent attention?

3. The children I teach have a poor sense of the future, of how tomorrow is inextricably linked to today. As I said before, they live in a continuous present, the exact moment they are in is the boundary of their consciousness.

4. The children I teach are a historical; they have no sense of how the past has predestined their own present, limiting their choices, shaping their values and lives.

5. The children I teach are cruel to each other; they lack compassion for misfortune; they laugh at weakness, they have contempt for people whose need for help shows too plainly.

6. The children I teach are uneasy with intimacy or candor. They cannot deal with genuine intimacy because of a lifelong habit of preserving a secret inner self inside a larger outer personality made up of artificial bits and pieces of behavior borrowed from television or acquired to manipulate teachers. Because they are not who they represent themselves to be, the disguise wears thin in the presence of intimacy; so intimate relationships have to be avoided.

7. The children I teach are materialistic, following the lead of schoolteachers who materialistically "grade everything' and television mentors who offer everything in the world for sale.

8. The children I teach are dependent, passive, and timid in the presence of new challenges. This timidity is frequently masked by surface bravado, or by anger or aggressiveness, but underneath is a vacuum without fortitude.

se mai recunoste cineva in descrierea asta? ding- ding ....

publicitatea din ţara mea şi a lui Florin Maimuţă

Sunt unele ticuri verbale cu care oamenii se joacă atunci când ceea ce îşi doresc să spună presupune exprimarea unui adevăr neplăcut. Probabil că din acest motiv primul lucru pe care îmi vine să-l trec pe hârtie se referă la a împărţi publicitatea mea cu alde Florin Maimuţă: e o ameninţare sau o promisiune? Publicitatea mea vine din cărţi abia publicate în limba română sau împrumutate şi citite în engleză, e publicitatea începătorului care ajuns într-o agenţie nu se poate împăca cu simplul fapt al afirmaţiei blazate „clientul nostru stăpânul nostru” (cu paranteza şoptită: prost stăpân!!) pe care o aud până la absurd. Nu e suficient ca trebuie să coexist cu el, clientul atotputernic, mai trebuie să împart publicitatea şi cu Florin Maimuţa, simbolul ignoranţei bipede propagată prin portavocea internetului.
Ceea ce e însă îngrijorător e că publicitatea din ţara mea şi publicitatea din ţara lui se confruntă de ceva vreme iar de supravieţuit va supravieţui cea care are brandul (AKA forţa musculară) cel mai .... bazat. Eu încă mai cred în şansa publicităţii mele din cărţi. Dar, publicitatea din cărţi se lasă cu greu coborâtă în realitate pentru că, în lumea reală lucrurile stau altfel, în lumea reală există compromisul.
Iniţial vroiam să scriu în glumă despre ţara lui Florin Maimuţă cu publicitate adecvată nivelului intelectual al pumnilor fără minte (dar mai mult ca sigur cu un EQ bun de NASA) şi despre publicitatea mea, aşa cum o văd eu din turnul site-urilor şi revistelor de specialitate. Parcă vorbim de eroul cu dublă personalitate al unei comedii americane: acum liniştit şi supus peste trei secunde violent şi impertinent. Totuşi vorbim de aceeaşi publicitate (admirată sau hulită de locuitorii unei singure ţări) şi de o categorie aparte a populaţiei descrisă succint prin apelativul Florin Maimuţă. Vroiam să neg faptul că publicitatea lui e şi a mea.
Adevărul e că împărţim aceeaşi publicitate şi de înţeles fiecare înţelege din ea ce poate şi cât îl duce capul. Din campanii celebre unii rămân cu „ce vacă sunt”, „las-o, mă, la punctul mort” alţii cu „cea mai credibilă campanie PR/Media în favoarea creşterii competitivităţii pentru un produs” sau cu o creştere incredibilă a vânzărilor (de opt ori mai mari după prima campanie Unirea).
E, de asemenea, delicat şi periculos să critici, din instanţă pur estetică, înclinaţia spre ostentaţie şi aparenţă socială a lui Florin Maimuţă; e un fenomen cu adânci resorturi socio-istorice şi nu poate fi expediat cu o strîmbătură din nas superioară. E la fel de periculos să critici publicitatea care i se adresează.
Alăturată însă acestei categorii aparte desemnată de Florin Maimuţă publicitatea nu poate fi decât judecată. Publicitatea seamănă cu oamenii pentru că se adresează lor. Ea e noul opium al maselor. Scopul ei e de a vinde iar pentru a vinde trebuie să vorbească limba celor care cumpără. Din cauză în consecinţă până la victoria finală - cum majoritatea celor care cumpără „dau zile de la ei” sau „au valoare” publicitatea le seamănă.
În plus aici mai intră în scenă corul lamentaţiilor publicitarilor care nu pot fi artişti pentru că au clienţi cu mintea îngustă care vor doar să vadă un logo cât casa, o tipă goală şi dacă se poate doar, totul să fie siclam că asta e culoarea preferată a nevestei clientului –iată-i deci pe ei bieţii oameni de advertising în situaţia ridicolă de a fi sub papucul papucului clientului. Publicitatea e slabă, publicitarii sunt slabi, să ne aruncăm cu totii de pe cel mai înalt turn pe care îl mai avem la dispoziţie, cât timp mai e încă în picioare. Sau să mai aducem în agenţii încă un val de creativi străini şi know - ham - ham-ul lor.
Pe de altă parte publicitatea nu şi-a afirmat sau asumat niciodată rolul de hrană spirituală aşa că de ce să fie judecată ca atare. Publicitarii nu au susţinut vreodată că deţin un filtru al înţelepciunii. Vremea în care învăţam din reclame cum să folosim un săpun sau pasta de dinţi a dispărut odată cu transformarea amestecului împotriva durerilor de cap în cea mai vândută băutură răcoritoare carbogazoasă. În plus publicitatea în România e asemeni unui adolescent care se amuză pe seama naivităţii unui copil care încă mai crede în Moş Crăciun. Memoria ei e scurtă şi selectivă.
Să explorăm însă unde se întâlnesc importul cultural fanariot şi urmaşii lui David Adania. Să fie oare pe tărâmul pasiunii? O manea bună şi un spot bun vor declanşa împărţirea pasionaţilor de gen în tabere pro şi contra clar delimitate. Se va stârni un razboi al răspunsurilor muzicale sau al me too-urilor, al criteriilor de target şi declinabilitate, al eficienţei şi conceptului creativ.
Poate că e vorba de pricepere: oricine poate recunoaşte o manea bună şi o reclamă bună. Experţii în publicitate şi muzică tradiţională balcanică cu influenţe orientale apar mai repede decât ciupercile după ploaie. Chiar nu e nevoie să termini o facultate cu master cu tot intr-o zonă marginaşă a capitalei ca să poţi deosebi un hit de plevuşcă.
Prin urmare „ce aveţi cu manelele? şi ele e sufleţi de om…”, „ce aveţi cu publicitarii, e şi ei oameni”. Să ne întoarcem privirea către politică şi sport că la astea se pricep chiar toţi românii.

o emulsie de celuloid

deci, cei cu care statuse de vorba n-aveau in esenta nevoie de opinia ei. n-o luau in aceste peregrinari ale spiritului ca tovaras direct, de a carui judecata sa aiba nevoie. ea era doar un instrument de acumulare, o emulsie de celuloid, in al carui spatiu sensibil isi depozitau, pentru alte vremuri, tainele vietii lor.
this sums it all up. the reason why i have few friends and do not enjoy meeting other people. m-am saturat sa joc rolul emulsiei de celuloid.

my god

Copy: I will use Google before asking dumb questions.

am intrat in partea aceea stupida a anului in care padurile de brazi mor langa pubelele de gunoi si toata lumea e racita. doua obiceiuri intiparite in ROadn doar de dragul de a fi (nu e craciun fara brad verde cu miros ascutit de ace si iarna fara o boala care te obliga sa nu mergi cateva zile la munca). in rest, lasati copii sa vina la reduceri (pana la 80%).

rodie

punica granatum respectiv rodia. dulcele meu preferat si azi sursa de inspiratie pentru postul teleleu. vestile matinale m-au anihilat complet. nu am castigat licitatia pentru ca au venit neste baieti cu o oferta mai ieftina. buhuhu! so, chiar dac aveam o propunere interesanta, cu regret trebuie sa fiu anuntata - ca inca nu ma vad la televizor. darn!

musai am mai scris despre rodii pentru ca fructele astea sunt o pasiune de-a mea. ca in viata - ai nevoie de rabdare pentru a ajunge la sambure. ai nevoie de rabdare si pentru a le manca. boaba cu boaba. fiecare la fel de buna.

so I'm just going to get some pomegranates, take a shower and watch a movie. i can be famous tomorrow too. shit I'm pissed!

Fire

am sarbatorit cei 23 de ani impliniti saptamana asta in Fire. Prietenii mei nu prea au nici o treaba cu genul asta de club - sincer intotdeauna mi-a placut asta - si au venit putin cam fara chef. cred ca au plecat putin cam cu chef, mai ales ca am stat pana pe la trei. desi am ajuns acasa la cinci. Ce am facut doua ore? Pe banca in fata caminului ....

putin important. am facut poze si am barfit, am retinut mireasa minunata furata in fire (am pus pe to do list - when or if I get married will remember to write instructiuni de furat mireasa + 1-2 alternative vestimentare).


am zambit ca o tampita fara motiv si in general m-am simtit bine (ca acasa). incep sa ma impac cu ideea ca that time in my life is well, over si ca cel mai intelept pentru mine e sa let go.

nu are rost sa mai vorbesc de intalnirea de gradul trei de la motoare. m-am purtat iar ca un copil suparat - desi de acum inainte nu mai am motive sa cred ca nu ma recunoaste. Tot ce a trecut a trecut... (acest subiect nu e oricum inchis).

in week m-am uitat la you can count on me - un film despre relatiile dintre frati - as they put it siblings - si cat de greu poate fi sa accepti alegerile unei persoane de care esti legat prin sange.

ganduri de week-end

you see i have this job. i work on saturdays, every saturday. this was something that i did not know about when i came here and since there are no other job offers out there, this one as it is will have to do.
ma gandeam, asa ca idee, ca de vreme ce toata lumea e nemultumita de acest mic detaliu, am putea cu totii sa vorbim cu...persoana responsabila. Dar ca de obicei, o persoana cu mult common sence mi-a explicat ca daca oamenii de aici erau atat de nemultumiti de ceea ce se petrece ar fi facut ceva - inainte sa apar eu. In plus mi s-a atras atentia ca, daca ma ocup de schimbatul lumii risc sa raman fara lume de schimbat.
Acum, in firea mea sta reactia stupida, mai gasesc de lucru (ceea ce e adevarat, dar pana atunci ce sa fac?) si sincer imi displace situatia. Sper ca nu m-am blazat, ci doar am crescut, cand spun ca job-ul din mana (cu problemele lui) e mai valoros decat un newsletter e-jobs.

starea la zi

da recunosc sunt in trista situatie de a cauta un loc de munca. da tot ce am vazut pana acum e de cacat. da deja m-am saturat de teste psihologice, de aranjat de cartonase si copiat/tradus/formatat de texte doar pentru a vedea ca salariul e jenant si cerintele sunt peste program. mai e si povestea cu perioada de proba. alt rahat, cu mediul de munca dinamic si tanar... ma intreb daca am fata de proasta. sau asta e ce se intampla pur si simplu. sa gasesti o slujba ok e acelasi lucru cu a gasi un prieten? imposibil daca nu ai sani mari si esti easy?
gata! am varsat nervu da' trebuia sa spun si asta. o sa mai merg la interviuri si o sa apara ceva interesant sunt convinsa. (ma bucur ca sunt my shoulder to cry on)!!! am pornit de la ce era mai rau. it can only get better. and it somewhat has....
in alta ordine de idei azi sunt ceva mai bine dispusa dar la fel de hatarata. cam ca personajul din poza de mai sus (sper):

personalitati multiple

relatiile cu ceilalti te pun in situatia de a avea personalitati multiple. iata-te tinand de mana, un tip, sa zicem tipul saptamanii, pusa in fata altor tipi, sa zicem, tipii din trecut. multi diferiti si de preferinta cu aceeasi privire atent indreptata spre tine, acum prinsa de talie de altcineva.
privesti, iti aduci aminte, te justifici (de ce cu el, de ce doar atat) si iti spui: a trecut mult timp de atunci, sunt acum alta persoana. aceeasi persoana care acum nu mai vede ce a vazut, nu mai vrea sa stie ce a simtit.

back to the habit

back to the daily routine. e foarte greu sa te schimbi. imi e foarte greu sa fiu altfel decat sunt. nu pot sa nu analizez. e alegerea mea daca vreau sa ma culc cu un tip sau nu si refuz sa sar la interval cand si cum are el chef. sunt un obiect sexual cand si daca am eu chef. asta sper ca e destul de clar!
cat despre claudiu si incercarea lui de a reveni. sincer nu stiu unde, ca la mine in brate nu are ce sa caute, mi se pare inutila. atata timp cat evita sa vorbeasca despre ce s-a intamplat (ce cred eu si ce crede el) tot ce am eu sa ii spun e egal cu ceea ce i-as spune unei vechi cunostinte in autobuz. have not fond inner peace today, probabil nici maine nu voi avea mai mult succes, dar cu siguranta hainele mele vor fi mult mai curate.

de pe 15

am atat de mult timp, timp sa judec, timp sa ma mai gandesc. in schimb refuz sa ma gandesc, refuz sa-mi las mai mult de 10 minute libere. imi e teama de ceea ce as putea descoperi, de greselile pe care cu siguranta le-am facut si nu vreau sa le recunosc.
nu am mai scris de atata timp nimic, nu pentru ca nu s-ar fi petrecut nimic nou ci doar pentru ca nu am stiut sa la pun pe hartie. ce ar trebui sa procesez mai intai: ca nu mai am loc de munca, ca nu am prietenii pe care mi-i doresc, ca nu o sa gasesc ceea ce caut. Ramane o convingere destul de clara: stiu ce vreau sa fac. In ciuda interviurilor, a tampeniilor pe care le-am auzit si le-am spus, in ciuda unor sfaturi nu tocmai incurajatoare, daca e o greseala, e greseala mea si sunt dispusa sa gresesc pana la capat.

prinsa in imbratisarea unei omizi

noaptea post-urile par mult mai usor de scris. ma si gandeam pe la doua la tristetea unei omizi si bucuria de a fi fluture. nu aveam somn, ok?
am acea impresie ca sunt prinsa in stadiul de biata omida, ca nu pot rupe firele in care m-am legat pentru a ma proteja. nu-mi plac multe din lucrurile care ma inconjoara si mai ales nu-mi place ca nu pot sa am insomnii cu lumina aprinsa, ca nu pot sa stau cu picioarele pe perete la miezul noptii si sa ascult muzica, nu-mi place ca nu e liniste, ca am impresia ca toate masinile care trec pe la geam isi vor face loc pe langa patul meu. asta la capitolul locuinta.
am inceput sa trimit cv-ul in stanga si in dreapta pentu ca aici vad ca nu se petrece nimic si din punctul meu de vedere situatia e inacceptabila. cred ca e timpul pentru o schimbare...

if fashion is your trend, then when you're naked i guess you're unemployed

so here we go. ne miscam incet, cu caderi abundente de par spre marele final. Care final? si tu acum? final de facultate, de viata de camin, de mari prietenii, de eterne si nepieritoare pasiuni.
si uite asa se duce tot. cam trist. as vrea sa inteleg de ce ma stresez mereu excesiv de mult si inutil. ca si cum lucrurile nu s-ar rezolva (nu le-as rezolva), ca si cum nu s-ar intampla doar ce e sa fie. ne vedem in fire! ne gasim altundeva!

milk and toast and honey

e reconfortant sa ai o zi normala.in care nu se petrece nimic incredibil de rau, de trist, de iritant. nimic iremediabil. zilele linistite sunt frumoase. am zis!!! mergem la concert? vedem un scurt metraj? facem un print genial? azi orice e posibil!

chimie

e vorba de chimie, dar nu de eprubete si substante. e vorba de chimia unor trupuri, de atractie si apropiere la un loc, de senzatie sau lipsa de traire. cam asa ma simt. prea inghesuita cand e cineva langa mine si prea goala cand nu e nimeni. unde e echilibrul, ca eu nu il gasesc?

my little surprise box!

nu poate fii chiar atat de greu! nu vreau chiar atat de mult! e stupid sa ma simt batrana si obosita! si sa ma scuteasca minunatii inventatori ai .... numit gandire pozitiva! azi nici gandirea pozitiva, nici atitudinea optimista nu pot face nimic pentru mine!
ne vedem diseara, in bar, la o bere!